Lovitură cruntă pe care postul Antena1 a primit-o de la CNA! Și se întâmplă chiar înaintea începerii celui de-al 5-lea sezon al reality-show-ului ”Insula Iubirii”, în martie! Din cauza scenelor cu referire la sex din timpul emisiunii, postul a fost amendat, drastic.
Derapajele din timpul show-ului au costat Antena1, unde se difuzează ”Insula Iubirii”, nu mai puțin de 12.000 de euro. Atât a fost amenda dată de CNA pentru secvențele cu tentă sexuală din ultimele sezoane ale emisiunii. La pachet, evident, ca de obicei, scrie paginademedia.ro.
Oficialul Antenei 1 a apărat postul în fața CNA spunând, printre altele, că emisiunea nu se adresează minorilor (deși a fost difuzată în prime-time de la 20.00), că postul nu este în must carry și că se poate spune că reality-show-ul „are și un caracter educativ prin reliefarea unor exemple negative care există”.
A avut însă un moment în care a admis evidența: „Dacă vizionăm ce am vizionat aici este clar un scenariu de film pentru adulți, dar nu explicit”.
„Au fost anumite scene care într-adevăr sunt delicate pentru a fi privită de minori, însă această emisiune nu se adresează minorilor”, a spus Norina Ionescu, avocata postului în fața membrilor CNA.
În final, Antena 1 s-a ales cu amenda de 60.000 de lei, propusă de Radu Herjeu, membru CNA, care le-a explicat colegilor că a ținut cont de audiența postului, dar și că televiziunea a mai fost amendată în ultimul an pentru încălcarea legislației privind protecția minorilor (30.000 de lei pentru iUmor, 40.000 de lei pentru Acces Direct și, mai recent, 50.000 de lei tot pentru iUmor).